Data publicării: 26 ianuarie 2021

Am vorbit în nenumărate rânduri despre respectarea normelor de evitare a poluării apelor în ferme, mici gospodării și locuințe din mediul rural. Dar asta nu înseamnă că locuitorii orașelor, mari sau mici, nu trebuie să respecte și ei anumite reguli!

Și sub orașe se află pânza freatică!

Poate din cauza faptului că la oraș majoritatea locuitorilor obțin apa din rețeaua centralizată de distribuție, iar cea uzată „dispare” în canalizare, oamenii au senzația că nu trebuie să respecte nicio regulă. Dar prea puțini se întreabă ce urmează după aceea. Apa murdară din canalizare este condusă spre stația de epurare, tratată și readusă în circulație în albia unor râuri.

Ceea ce ar trebui ca toată lumea să aibă în vedere este faptul că stațiile de epurare au, și ele, niște limite! Există diverse substanțe care nu pot fi tratate, după cum există și poluanți care, teoretic pot fi înlăturați, dar într-un timp mai lung decât cel disponibil. Așa se întâmplă, de exemplu, cu uleiul alimentar uzat, aruncat la canal. La fel, cu produsele petroliere. Pentru neutralizarea lor este necesar un timp mai lung, care ar duce la micșorarea capacității de lucru a stației de tratare. Nu mai spunem că metalele grele nu pot fi tratate în nici un fel, ele rămânând în nămolurile reziduale.

Pentru a nu ajunge în astfel de situații, uleiul alimentar uzat, ca și produsele petroliere, se colectează separat. Există și o campanie lansată recent, în care pentru o cantitate de ulei folosit, cel care o predă primește ulei proaspăt. Uleiul alimentar uzat este întrebuințat cu succes pentru producerea de bio-diesel, de exemplu!

O altă problemă frecvent întâlnită în unele orașe este legată de depozitarea gunoiului. Nu trebuie uitat că sub structurile de beton, sub șosele și alte elemente de urbanism se află tot stratul freatic care alimentează fântânile și rețelele de alimentare cu apă. Azotul, ca și alte substanțe poluante, pot pătrunde în acest strat, dacă gunoiul nu este depozitat în locuri corespunzătoare. Chiar și depozitele de materii prime pentru unele fabrici, dacă nu sunt amenajate corespunzător, pot constitui o sursă majoră de poluare a apelor din pânza freatică!

În concluzie, respectarea unor norme specifice pentru prevenirea poluării apelor îi privește, în egală măsură, și pe locuitorii orașelor!

Recomandările editorilor pe aceeași temă: