Ministerul Apelor și Pădurilor
Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți

Cum se amplasează fântânile

Data publicării: 2 iunie 2020

Construirea unei fântâni este, pe lângă o necesitate practică, și un gest simbolic. Atunci când este săpată o fântână, o nouă sursă a vieții apare la îndemâna celor care se află în apropierea ei. Așadar, fie și numai pentru acest aspect, locul în care se forează trebuie ales cu atenție, astfel încât să fie rezolvate mai multe aspecte.

Cum se amplasează fântânile

Fântâna – cât mai departe de sursele de poluare!

Prima condiție pe care trebuie să o îndeplinească o fântână este aceea de a oferi o apă bună, de calitate. De aici și cel mai important criteriu referitor la amplasamentul sursei de apă: să nu se afle în apropierea vreunei surse de poluare.

Specialiștii Direcției de Sănătate Publică recomandă ca fântâna să se afle la cel puțin zece metri și în amonte față de orice sursă de poluare cum ar fi latrină, grajd, depozit de gunoi, cotețe etc. Această condiție este cu atât mai importantă atunci când puțul se forează la adâncimi mici, sub zece metri.

Un alt criteriu important, care nu trebuie scăpat din vedere, este legat de accesul la sursa de apă. Fântâna trebuie astfel poziționată încât să fie ușor accesibilă, la o distanță rezonabilă de locurile unde trebuie să ajungă apa.

Atunci când este vorba despre fântâni publice, acestea se sapă într-un loc în care să poată ușor ajunge cât mai multe familii. Nu întâmplător, pe vremuri se așezau, de multe ori, la o răspântie. Astăzi, însă, fântânile publice devin tot mai rare, ca urmare a creșterii nivelului de bunăstare.

Desigur că poziționarea este legată și de modul în care urmează să fie extrasă apa: cu găleata sau cu pompa ori hidroforul. În cel din urmă caz, se va ține cont și de viitorul traseu al țevilor, care, pentru a fi utilizate și pe timpul sezonului rece trebuie îngropate la o adâncime de cca. un metru în pământ.

Desigur că, pentru a se putea săpa o fântână, trebuie ca cei care o lucrează, împreună cu uneltele lor, să poată avea acces la locul respectiv, ceea ce este o altă problemă, în unele cazuri.

Ca regulă generală, se va prefera amplasarea sursei de apă pe un loc mai înalt, decât în vale, și în afara zonelor unde sunt posibile revărsări ale apelor de suprafață ori a unor eventuali torenți.

Precizăm că cele câteva reguli enumerate se referă la fântânile destinate uzului unei gospodării sau a unui grup mic de gospodării. Pentru puțurile de mare debit, destinate aprovizionării rețelelor de apă curentă regulile se schimbă.

Ceea ce nu trebuie uitat sub nici un motiv este că puritatea apei trebuie păstrată. Indiferent cât de bine amplasată este o fântână, dacă în zonă nu sunt respectate regulile de prevenire a poluării cu nitrați, cu timpul calitatea apei va avea de suferit.

În concluzie, a preveni poluarea pânzei freatice cu nitrați este la fel de important ca a construi bine fântâna!

Recomandările editorilor pe aceeași temă:

Pentru a vă asigura o experiență de navigare plăcută și personalizată, folosim, împreună cu partenerii noștri, tehnologii precum cookies sau profilare și prelucrare automată a datelor, în conformitate cu prevederile Directivei (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") și Regulamentului (UE) 2016/679 ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea, vă rugăm să citiți și să înțelegeți Politica de confidențialitate și Politica de cookie-uri.

Setări avansate
setări cookies