
Culturile de acoperire, numite şi „de înverzire”, sunt una dintre cele mai eficiente metode aflate la îndemâna fermierilor pentru a păstra şi îmbunătăţi calitatea solurilor din fermă, pentru a păstra umiditatea în sol şi pentru a combate poluarea cu nutrienţi, mai ales azot, a apelor din pânza freatică sau a celor de suprafaţă. În plus, pentru realizarea lor se acordă şi plata unei subvenţii de aproape 58 euro/ha/an!
Protecţie împotriva eroziunii şi a levigării
Culturile de acoperire au fost incluse în reglementările elaborate în cadrul Politicii Agricole Comune (PAC) a Uniunii Europene încă de acum câţiva ani. Prin acest termen sunt desemnate culturile care sunt înfiinţate pentru a menţine terenul acoperit în perioada dintre recoltarea culturii principale şi înfiinţarea celei următoare. Culturile de acoperire trebuie menţinute timp de cel puţin opt săptămâni, de la înfiinţare şi până la înglobarea în sol.
Studiile efectuate la nivel european începând încă din anii 2013 – 2014 au arătat că utilizarea acestui tip de culturi contribuie evident şi consistent la creşterea fertilităţii solului. Acest lucru se petrece prin îmbunătățirea structurii și texturii solului. Culturile de acoperire contribuie şi la reținerea unei cantități mai mari de apă în sol. De asemenea, ajută la creșterea conţinutului de materie organică din sol. În afară de efectele sus-menționate, cultura de acoperire scoate și reține îngrășămintele minerale din sol și le întoarce prin masa vegetativă.
În acelaşi timp, se realizează şi o protecţie împotriva eroziunii şi a levigării. Plantele din cultură fixează solul, împiedicând împrăştierea de către vânt a stratului superficial. Acelaşi lucru se petrece şi în ceea ce priveşte levigarea, în timpul ploilor.
În plus, faptul că terenul este acoperit reduce semnificativ dezvoltarea buruienilor.
În concluzie, utilizarea culturilor de acoperire aduce o seamă de beneficii pentru sănătatea solului. Dar lista serviciilor pe care acest tip de culturi le aduce fermierilor nu se rezumă doar la conservarea solului. Despre o altă paletă de foloase vom vorbi într-un articol viitor.