Așa cum deja am spus-o, o pajiște este un dar care trebuie valorificat și întreținut așa cum se cuvine. Dacă vrem să ne bucurăm de ea așa cum se cuvine, atunci trebuie să și efectuăm unele operațiuni care au ca efect creșterea valorii pășunii respective. Toate acestea însă, se fac conform unor reguli specifice, astfel încât să nu aibă ca urmare poluarea cu azot a apelor din zonă!
Fertilizarea naturală a pajiștilor
Conform studiului despre care deja am vorbit, realizat sub coordonarea Academiei de Științe Agricole și Silvice “Gh. Ionescu-Sisești”, disponibil AICI, una dintre problemele cheie legate de fertilizarea pajiștilor aflate în zone protejate o constituie fertilizarea organică. Metoda cea mai simplă și, în același timp, cea mai firească, o reprezintă târlirea sau fertilizarea organică direct pe pajiști.
Aceasta se execută pe întreg sezonul de păşunat cu o intensitate de maximum două – trei nopţi o oaie/m² pe pajişti cu covor ierbos valoros format din specii precum păiușul stepic (Festuca valesiaca), iarba calului (Festuca rupicola), raigras peren (Lolium perenne), iarba câmpului (Agrostis capillaris), păiușul roșu (Festuca rubra), păiușul înalt (Festuca airoides) etc., sau patru – șase nopţi o oaie/m² pe pajişti degradate dominate de păiuș dulce (Botriochloa ischaemum), țepoșică (Nardus stricta) şi altele.
Târlirea se execută cu toate speciile de animale, revenind ca echivalent două -trei nopţi o Unitate Vită Mare (UVM)/6 m² pe pajişti valoroase sau patru – șase nopţi o UVM/6 m² pe pajişti degradate.
Efectul târlirii se resimte trei – cinci ani, după care este necesară repetarea ei în sistemul prezentat mai înainte.
Depăşirea pragului de târlire enunțat mai sus duce la degradarea accentuată a covorului ierbos prin apariţia speciilor de buruieni nitrofile ca şteviile, urzica, ştirigoaia, brânduşa de toamnă, târsa, etc., cât şi la poluarea apelor, solului, peisajului, îmbolnăvirea animalelor şi oamenilor şi alte neajunsuri.
Combaterea prin orice mijloace a supratârlirii pe pajişti este obligatorie în ariile protejate, având în vedere faptul că alte îngrăşăminte cum sunt cele de sinteză nu sunt admise!
În concluzie, utilizarea târlirii ca mijloc de fertilizare naturală a pajiștilor este eficientă, permisă și recomandatată, cu condiția să se facă în limitele admise. Odată depășite aceste norme, devine o sursă de poluare a apelor și a mediului în general!