Pajiștile naturale și seminaturale reprezintă o resursă foarte prețioasă pentru crescătorii de animale. Dar, pentru a putea fi folosite cu randament maxim, este necesară o îngrijire a lor, care presupune adesea și efectuarea unor lucrări agricole, inclusiv de fertilizare. Și în aceste situații trebuie respectate regulile în vigoare, pentru a preveni poluarea cu azot a apelor din pânza freatică și a celor de suprafață.
Și pajiștile au nevoie de fertilizare și replantare
Conform unui studiu efectuat sub egida Academiei de Științe Agricole și Silvice disponibil AICI, marea majoritate a pajiștilor din România se află pe terenuri acide. În consecință, furajele provenite de pe aceste pajiști au o valoare nutritivă și o digerabilitate scăzută.
Rezolvarea acestei situații o reprezintă aplicarea de amendamente calcaroase. Specialiștii recomandă ca pe pajiştile naturale aflate pe soluri cu un pH mai scăzut de 5,2 să se aplice amendamente în doze medii de 5-7 t/ha carbonat de calciu (3-4 t/ha oxid de calciu), o dată la 8-10 ani. Efectul maxim se înregistrează atunci când se administrează şi îngrăşăminte organice şi chimice.
Pentru creşterea gradului şi vitezei de solubilizare, este necesar ca amendamentele calcaroase sub formă de piatră de var (CaCO3) să fie mărunţite cât mai fin (sub 0,5 mm) şi să fie aplicate cât mai uniform. Epoca cea mai bună de aplicare este toamna.
Nici la capitolul fosfor pajiștile noastre nu stau prea bine. Studiul citat recomandă aplicarea a 600 – 800 kg/ha făină de fosforite pentru a asigura 40 – 60 kg fosfor substanță activă/ha.
Urmare a celor două acțiuni de mai sus se înmulţesc în mod considerabil leguminoasele furajere de pajişti care, la rândul lor, fixează azotul atmosferic şi, în final, se asigură un echilibru între elementele fertilizante – NPK cu consecinţe favorabile asupra producţiei şi calităţii furajelor pentru animale.
Atenție însă la pajiștile care sunt sub angajamente de agromediu! Acestea au o valoare de mediu ridicată, dată de biodiversitatea de plante care le compun. Pe aceste pajiști nu se împrăștie fertilizanți chimici, iar fertilizanții organici sunt limitați (ex: max. 40 kg azot substanță activă pe hectar)
În concluzie, chiar dacă nu pare evident, și pajiștile au nevoie de fertilizare. Dar aceasta trebuie făcută rațional, fără a se ajunge la poluarea apelor!