Data publicării: 2 iunie 2021

Zootehnia, chiar dacă este una dintre cele mai vechi ocupații umane, evoluează și ea, pe măsură ce cunoașterea progresează. Lucruri care în urmă cu o generație păreau inacceptabile, acum apar ca de la sine înțelese. Așa este cazul, de exemplu, cu adăposturile înalte și bine aerisite.

Același lucru se întâmplă și în ceea ce privește furajarea animalelor. Cercetătorii obțin, an de an, noi rezultate care fac să se schimbe modul în care sunt hrănite animalele.

Șrotul de in și camelina, plante care produc efecte uimitoare

Faptul că modul de hrănire influențează calitatea tuturor produselor furnizate de animale, este o chestiune observată încă de multă vreme, în mod empiric. Este bine-cunoscut gustul cărnii de porc hrănit cu porumb, de exemplu.

În ultimii ani, din ce în ce mai mult, cercetătorii își propun să determine modul în care hrana pe care o consumăm să devină, în același timp, și un medicament. Alimentele cu care ne hrănim să acționeze și pentru prevenirea și chiar vindecarea unor afecțiuni. Este vorba despre așa-numitele „alimente funcționale”. O cale de obținere a acestor alimente funcționale este furajarea animalelor cu nutrețuri speciale. Astfel, în carnea lor se vor regăsi compuși precum polifenoli, acizi grași polinesaturați și o seamă de alți compuși naturali, cu o acțiune preventivă împotriva afecțiunilor cardiovasculare, digestive, inflamatorii, etc. Aceeași categorie de compuși poate fi făcută să se regăsească în ouă, lapte și produse lactate.

Un exemplu în acest sens îl constituie cercetările efectuate de specialiștii români referitoare la utilizarea camelinei în alimentația animalelor. Concluziile mai multor ani de studii au demonstrat că includerea uleiului de camelină în rețetele de furaje combinate determină o creștere importantă a calității cărnii animalelor. Camelina este și o sursă importantă de subproduse, întrucât după extracția uleiului rămân cantități însemnate de plantă cu un conținut valoros în lipide, dar și în proteină (apropiat de cel al șrotului de soia), care pot fi folosite ca șrot. Dar prețul șrotului de camelină este aproximativ pe jumătate față de cel de soia. Astfel, înlocuirea șrotului de soia cu șrot de camelină poate aduce beneficii suplimentare fermierului. De asemenea, ca și în cazul uleiului de camelină, datorită conținutului ridicat în acizi grași polinesaturați, în special a acizilor grași n-3 (30-35%), determină îmbunătățirea calității cărnii.

O altă direcție de cercetare s-a îndreptat către modul prin care anumite adaosuri alimentare pot îmbunătăți calitatea ouălor. Studiile au demonstrat că utilizarea în furajele găinilor ouătoare a plantelor vegetale bogate în acizi grași polinesaturați sau a celor care reprezintă surse naturale de antioxidanți este o cale naturală de îmbogățire a calității oului. Un rezultat nesperat a fost și acela că se prelungește perioada de păstrare a prospețimii oului. Sursele vegetale bogate în componentele despre care am vorbit sunt șrotul de in, șrotul de mazăre, șrotul de rapiță.

Recomandările editorilor pe aceeași temă: