Ministerul Apelor și Pădurilor
Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți

Combaterea risipei de alimente – o luptă care ne privește pe toți

Data publicării: 29 decembrie 2020

Risipa de alimente este un fenomen care ia tot mai mare amploare în ultimii ani. Fenomenul se manifestă cu mai mare intensitate în perioadele de sărbători. Cedând tentațiilor de tot felul și reclamelor comercianților, ajungem să cumpărăm și să preparăm cantități de alimente mult mai mari decât putem consuma. În mare parte, acestea ajung la gunoi, după ce devin improprii consumului.

Combaterea risipei de alimente – o luptă care ne privește pe toți

Platforma UE, un ghid util tuturor!

Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat, ca parte a Agendei pentru dezvoltare durabilă 2030, o serie de obiective privind reducerea risipei de alimente. UE și statele sale membre s-au angajat să îndeplinească obiectivele privind pierderea de alimente și reducerea deșeurilor, așa cum sunt ele prevăzute în Agendă.

Comisia a instituit, în 2016, o platformă multipartită dedicată prevenirii pierderii de alimente. Secțiunea platformei denumită „acțiune și implementare” a implicat actori cheie atât din sectorul public, cât și din cel privat, pentru a identifica cele mai bune măsuri și soluții de reducere a pierderii de alimente, fără a face compromisuri în ceea ce privește siguranța acestora.

Recomandările platformei UE abordează acțiuni necesare pe fiecare verigă din lanțul de aprovizionare cu alimente, inclusiv redistribuirea lor.

Pentru a preveni generarea deșeurilor alimentare, trebuie acționat chiar de la sursă, prin limitarea generării de surplus de alimente în fiecare etapă a lanțului de aprovizionare cu alimente (adică producție, prelucrare, distribuție și consum). Dacă apare un astfel de surplus, atunci se recomandă să fie recuperat și să fie utilizat acolo unde este nevoia cea mai mare, prevenind astfel producerea deșeurilor. Documentul elaborat de platforma UE, anul trecut, este disponibil pe site-ul UE, disponibil AICI.

Recomandările sunt orientate spre viitor și sunt structurate pe diversele verigi ale lanțului alimentar.

Risipa de alimente la nivelul consumatorilor necesită o analiză suplimentară, cercetare și acțiuni concentrate din partea tuturor actorilor implicați, apreciază documentul.

Recomandările cuprinse în acest ghid se adresează atât entităților publice, cât și celor private, sugerând activități relevante pentru domenii specifice, dar, și mai important, solicitând cooperarea între diferiții actori implicați.

Deși recomandările nu sunt o listă exhaustivă a tot ceea ce se poate și ar trebui făcut pentru a preveni risipa de alimente, acestea oferă direcții importante de acțiune pentru toți cei implicați, inclusiv înșiși cetățenii UE.

Recomandările editorilor pe aceeași temă:

Pentru a vă asigura o experiență de navigare plăcută și personalizată, folosim, împreună cu partenerii noștri, tehnologii precum cookies sau profilare și prelucrare automată a datelor, în conformitate cu prevederile Directivei (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") și Regulamentului (UE) 2016/679 ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea, vă rugăm să citiți și să înțelegeți Politica de confidențialitate și Politica de cookie-uri.

Setări avansate
setări cookies