Ministerul Apelor și Pădurilor
Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți

Combaterea biologică a dăunătorilor din culturi (I)

Data publicării: 3 iunie 2019

Tot mai des se pune problema practicării unei agriculturi cât mai curate. Și la noi în țară produsele bio au început să aibă căutare și să fie plătite la prețul lor real. Avantajele consumului unor asemenea produse sunt deja bine cunoscute. De asemenea, producția lor reprezintă un beneficiu imens și pentru mediu!

Combaterea biologică a dăunătorilor din culturi (I)

Soluții la îndemână pentru protejarea culturilor 

Pe de altă parte, în condițiile unor culturi comerciale nu se poate vorbi despre rentabilitate în absența unor măsuri de protecție a culturilor împotriva dăunătorilor. Numai că aceste măsuri nu trebuie să includă neapărat tratamente cu substanțe poluante. De multe ori există soluții nepoluante, cu o eficiență chiar mai crescută decât a tratamentelor chimice. Poate cea mai cunoscută dintre aceste soluții este combaterea Frankliniella occidentalis, mai cunoscut sub numele de trips, cu ajutorul unor dușmani naturali. Tripsul este o insectă aproape microscopică, polifagă, care atacă cele mai diverse specii de legume și cereale. Produce pagube importante în culturile de ardei, tomate, castraveți și ceapă. Pe lângă pagubele ce le produce el însuși, este și principalul vector al virusului petelor de bronz (TSWV). Este renumit pentru adaptabilitatea sa și pentru rezistența la insecticide. Cu toate acestea, poate fi făcut să dispară în totalitate folosind un cuplu de două insecte, Orius laevigatus și Amblyseius swirskii. Aceste două insecte se hrănesc cu precădere cu ouă și larve de trips. Pe lângă acestea, distrug și musculița albă și păianjenul roșu. Prin utilizarea prădătorilor, tripsul poate fi eliminat 100%.

Este foarte important de subliniat că acești prădători nu dăunează în nici un fel culturilor sau animalelor din gospodărie, în nici o situație. Mai mult, sunt prietenoși cu albinele și bondarii.

În ceea ce privește costurile, deși la o primă vedere pot părea destul de ridicate – cca. 2.000 Ron/1.000 m² – dacă luăm în calcul că nu mai sunt necesare insecticide și nu implică manoperă de aplicare, vom vedea că sunt rezonabile.

În plus, această metodă nu produce nici un fel de poluare, nici a solului și nici a apelor!

Recomandările editorilor pe aceeași temă:

Pentru a vă asigura o experiență de navigare plăcută și personalizată, folosim, împreună cu partenerii noștri, tehnologii precum cookies sau profilare și prelucrare automată a datelor, în conformitate cu prevederile Directivei (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") și Regulamentului (UE) 2016/679 ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea, vă rugăm să citiți și să înțelegeți Politica de confidențialitate și Politica de cookie-uri.

Setări avansate
setări cookies