Data publicării: 13 februarie 2019

Așa cum am precizat și în articolul precedent, Codul de Bune Practici Agricole (CBPA) este, dincolo de un act normativ, un adevărat manual, la îndemâna tuturor. Acesta oferă fermierilor informații care îi ajută, spre exemplu, să calculeze capacitatea de stocare a gunoiului de grajd în funcție de tipul și numărul de animale deținute, să împrăștie îngrășămintele în cantități corect adaptate fiecărui tip de cultură și în perioadele permise, să completeze un plan de fertilizare, și altele asemenea.

Pentru a veni în sprijinul agricultorilor, vom prezenta în continuare pe scurt capitolele Codului, urmând ca în articolele noastre viitoare să dezvoltăm principalele sale prevederi.

Cum este structurat Codul de Bune Practici Agricole

În primul său capitol, Codul prezintă pe scurt modul în care apa și solul trebuie utilizate de către oameni cu respectarea principiilor sustenabilității, fiind resurse naturale limitate. În acest context se explică în ce mod agricultura, dacă nu respectă anumite reguli, devine un factor poluant al mediului, în special al solului și al apei. În capitolul al doilea sunt prezentate definițiile termenilor utilizați, astfel încât să poată fi evitate interpretările neclare.

Următorul capitol prezintă criteriile pe baza cărora sunt identificate în România apele afectate sau susceptibil să fie afectate de poluarea cu nitrați din surse agricole, principalul reper fiind depășirea concentrației maxime admise de nitrați (50 mg/l). Întreg cadrul legislativ național în materie reflectă prevederile Directivei Nitrați, în țara noastră fiind implementat un Program de acțiune la nivel național care are ca obiectiv principal reducerea și prevenirea poluării apelor cu nitrați din surse agricole și a eutrofizării apelor de suprafață.

Capitolul 4 din Cod este dedicat prezentării detaliate a tipurilor de îngrășăminte folosite în agricultură, precum și modul și/sau sursa de obținere, împreună cu conținutul de substanță activă pentru fiecare. Corelat cu acest aspect sunt prezentate principiile generale ale fertilizării în mod rațional, modul în care îngrășămintele acționează asupra plantelor, dar și riscurile pe care le prezintă în raport cu solul și apa.

Următoarele două capitole sunt deosebit de utile pentru agricultori. Acestea cuprind normele generale pentru depozitarea și manipularea îngrășămintelor chimice, precum și pentru depozitarea și managementul gunoiului de grajd și efluenților din exploatațiile agro-zootehnice.

Capitolul 7 explică pe larg, cu exemple concrete, principiile aplicării corecte a îngrășămintelor cu azot, cum, când și în ce cantități se împrăștie în funcție de culturi, sol, vreme, stadiu de îngheț, pantă și mulți alți factori. Sunt prezentate aspecte care influențează dinamica azotului, precum și căi care conduc la reducerea consumului de îngrășăminte, cum ar fi, de exemplu, rotația culturilor.

Ca o consecință firească, capitolul 8 oferă soluții specifice de management agricol menite să limiteze transferul de nitrați către corpurile de apă, iar din capitolul următor fermierii pot afla care sunt măsurile specifice pentru o fertilizare echilibrată în condiții de irigație.

În final, capitolul 10 prezintă instrucțiuni cu privire la modul în care fermierii au obligația de a întocmi și păstra documentele de evidență ale exploatației agricole în vederea verificării de către autoritățile de inspecție și control.

Ca un plus, cele 10 anexe la Cod constituie o bază de date și informații de un real folos, acoperind mai multe domenii de interes.

În concluzie, recomandăm acest Cod, disponibil aici, ca pe o lectură importantă ce se adresează tuturor categoriilor de agricultori, indiferent dacă practică o agricultură convențională, durabilă, ecologică, de precizie ori de alt tip.