
Programul de acțiune pentru protecția apelor împotriva poluării cu nitrați proveniți din surse agricole (PA) este un document a cărui respectare este obligatorie pentru toți cei care desfășoară activități agricole, de orice fel, și indiferent de mărimea suprafețelor lucrate – ferme ori grădini de pe lângă casă. Încălcarea prevederilor sale atrage sancțiuni de diverse gravități. Cine se ocupă de constatarea încălcărilor ?
Garda de Mediu raportează stadiul aplicării PA
În conformitate cu alineatul (2) al articolului 19 din PA, Garda Naţională de Mediu, prin Comisariatele judeţene şi Direcţiile pentru Agricultură Judeţene controlează modul de aplicare al PA şi raportează Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, respectiv Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, stadiul implementării acestui program.
Și, pentru că veni vorba, amintim că anul acesta Garda de Mediu a împlinit 20 de ani de la înființarea sa, ocazie cu care îi urăm viață lungă și activitate rodnică.
Controlul respectării PA vizează cel puţin următorii indicatori:
- respectarea perioadei de interdicție pentru aplicarea pe teren a îngrăşămintelor;
- capacitatea de stocare a gunoiului de grajd pe platforme individuale sau comunale;
- depozitarea gunoiului de grajd în câmp şi gestiunea efluenţilor de siloz;
- utilizarea îngrăşămintelor pe terenuri în pantă;
- restricţiile privind aplicarea îngrăşămintelor pe terenuri saturate cu apă, inundate, îngheţate sau acoperite cu zăpadă;
- aplicarea îngrăşămintelor pe terenuri adiacente cursurilor de apă sau în vecinătatea captărilor de apă potabilă (zone de protecţie şi fâşii de protecţie);
- respectarea limitei maxime de azot/ha/an pentru aplicarea îngrăşămintelor organice de origine animală, precum şi a standardelor privind cantităţile maxime de îngrăşăminte cu azot – planul de fertilizare;
- aplicarea îngrăşămintelor chimice şi organice cu azot pe pajişti permanente (păşuni şi fâneţe);
- acoperirea solului cu vegetaţie în perioada de iarnă (menţinerea unei cantităţi minime de vegetaţie care să acopere terenul în perioadele ploioase, cu zăpadă sau cu îngheţ);
- delimitarea grafică a suprafeţelor de teren agricol reprezentând fâşii de protecţie pentru apele de suprafaţă şi sursele de captare a apei potabile la nivelul exploataţiei (extras din harta perimetrelor fâşiilor de protecţie la nivelul localităţii, adiacente cursurilor de apă);
- existenţa şi completarea la zi a documentelor de evidenţă ale exploataţiei agricole.
În ceea ce privește educația și diseminarea informațiilor, această sarcină revine Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, care, prin structurile din subordine, elaborează şi pun în aplicare, în colaborare cu Direcțiile Agricole Județene, un program de acţiune pentru informarea, instruirea şi consilierea fermierilor şi a autorităţilor administraţiei publice locale în scopul promovării şi aplicării Codului de bune practici agricole şi a PA.