Ministerul Apelor și Pădurilor
Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți

Calitatea apei de băut pentru animale (I)

Data publicării: 29 iunie 2020

Conform legislației în vigoare, calitatea apei pentru consumul animalelor trebuie să respecte aceleași standarde ca și cea pentru consumul uman. Legea nr. 458/2002, republicată, stabilește foarte clar standardele de calitate ale apei potabile, precum și metodele de monitorizare a acesteia. În consecință, este o obligație legală ca animalelor să li se asigure apă potabilă conform standardelor în vigoare!

Calitatea apei de băut pentru animale (I)

Apa poluată îmbolnăvește și animalele!

Dincolo de acest aspect, intervine și chestiunea legată de sănătatea animalelor, mai ales că orice fermier dorește să aibă animale sănătoase, cu o dezvoltare normală. Specialiștii avertizează însă că și animalele sunt afectate grav de compușii de azot care ajung în apa de băut!

Printre principalele efecte la animale, ale consumului unei ape cu conținut peste limitele maxime admise de nitrați, se numără creșterea întârziată, scăderea producției de lapte, indigestiile recidivante și tulburările de reproducere, precum mortalitatea crescută a nou-născuților și infertilitatea. Toate acestea sunt motive care duc la scăderea semnificativă a profitabilității fermelor!

În cazul în care concentrația este și mai mare, se produc congestii și hemoragii la nivelul tubului digestiv și congestii la nivelul tractului renal. De asemenea, poate apărea colapsul vascular și pneumonia atipică a rumegătoarelor. Continuarea consumului de apă poluată conduce la avort, în cazul bovinelor gestante, și la emfizem pulmonar interstițial, apoi la moartea animalelor.

Unul dintre cele mai eficiente și, totodată, mai la îndemână tratamente în cazul intoxicațiilor îl reprezintă administrarea de albastru de metilen, vitaminele A, C, D și E, purgative uleioase și apă curată, corespunzătoare calitativ, la discreție. Oricum, este important ca tratamentul să fie prescris de către un medic veterinar, de la caz la caz.

Ca măsuri profilactice, specialiștii recomandă supravegherea depozitării și manipulării îngrășămintelor cu azot, interzicerea depozitării furajelor alături de îngrășăminte și invers, monitorizarea calității apei și furajelor, obligativitatea respectării intervalului de câteva săptămâni de la tratarea unui teren și darea în consum a plantelor, administrarea de rații bogate în glucide, ce măresc toleranța față de nitrați și aplicarea cu discernământ a unor erbicide.

O mare parte dintre aceste recomandări se regăsesc, și nu din întâmplare, și în Codul de Bune Practici Agricole!

Recomandările editorilor pe aceeași temă:

Pentru a vă asigura o experiență de navigare plăcută și personalizată, folosim, împreună cu partenerii noștri, tehnologii precum cookies sau profilare și prelucrare automată a datelor, în conformitate cu prevederile Directivei (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") și Regulamentului (UE) 2016/679 ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea, vă rugăm să citiți și să înțelegeți Politica de confidențialitate și Politica de cookie-uri.

Setări avansate
setări cookies