
Primăvara acestui an a început într-un mod diferit. După o iarnă foarte blândă, care dădea speranțe la un început timpuriu al lucrărilor, a urmat un martie foarte rece și ploios. Ca urmare, o seamă de lucrări nu au mai putut fi executate.
Riscul de poluare cu azot este crescut!
Pentru că lucrurile s-au petrecut așa, iată că luna aprilie, care este și așa foarte aglomerată, acum a devenit și mai plină. Pentru a putea răzbate cu toate la timp, este necesară o programare foarte realistă și de puțin noroc.
Concret, în primă urgență sunt lucrările de drenare a bălților formate pe terenurile unde se află culturi de toamnă și pe ogoare. Având în vedere ploile multe din ultima perioadă, suprafețele pe care s-au produs băltiri sunt destul de însemnate.
O altă lucrare în primă urgență este aplicarea îngrășămintelor, în special a azotului, la culturile de toamnă. Pe celelalte terenuri, care urmează a fi semănate, se distribuie compostul, care se încorporează, pentru a nu pierde prin evaporare parte din substanțele nutritive. Aceste două lucrări trebuie făcute cu grijă, respectând normele și cantitățile de azot stabilite de Codul de Bune Practici Agricole (CBPA). În această perioadă, în care umezeala din sol este mare și, destul de probabil, se mai adaugă și alte precipitații, riscul de poluare pânzei freatice, ca urmare a infiltrării îngrășămintelor, este crescut!
O altă lucrare prioritară este înființarea culturilor din epoca I, precum lucernă, trifoi, orzoaică de primăvară, etc. În multe zone, în luna martie nu s-a putut intra pe câmp pentru semănatul lor, astfel încât acum trebuie recuperat decalajul! Urmează semănatul la sfeclă – furajeră și de zahăr, cartofi și floarea-soarelui. Pe măsură ce temperaturile cresc, urmează porumbul și soia.
La aproximativ șase zile după semănatul florii-soarelui, porumbului sau soiei, se recomandă o erbicidare preemergentă a acestor culturi. Eventual, această operațiune poate fi făcută imediat după răsărire.
Când temperaturile încep să crească peste valoarea de 15° C, se erbicidează și culturile de păioase.
Încă de la începutul lunii este necesară și aplicarea unor tratamente fito-sanitare în culturile de toamnă.
În concluzie, urmează o lună foarte aglomerată pentru fermieri. Atenție, însă: graba și cantitatea mare de muncă nu reprezintă un motiv pentru a ignora regulile referitoare la prevenirea poluării apelor cu azot din surse agricole! Fără o apă sănătoasă, nimeni nu se va mai putea bucura pe de-a întregul de o viitoare producție bună!