Data publicării: 21 iunie 2022

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului (ICPA-BUCURESTI) a elaborat numeroase ghiduri în care se regăsesc reguli și sfaturi pentru o agricultură eficientă, dar, în același timp, prietenoasă față de mediu.

Unul dintre aspectele pe care cercetătorii ICPA pun mare accent este biodiversitatea.

„Solul are dreptul la vegetație!”

Diversitatea biologică creşte stabilitatea şi producţia totală a oricărui ecosistem şi de aceea este o precondiţie importantă şi necesară în dezvoltarea unei agriculturi durabile.

Ecosistemul natural trebuie protejat pentru a conserva astfel biodiversitatea. Din nefericire, în România, ca şi pretutindeni în lume, intensificarea activităţii economice constituie o ameninţare continuă pentru ecosistemele naturale.

În politica agrară, aşa cum prevăd de altfel şi directivele UE, este foarte important şi necesar ca utilizarea terenurilor şi activităţile în fiecare exploataţie agricolă, să se desfăşoare într-o manieră compatibilă cu protejarea şi conservarea ecosistemelor naturale şi, implicit, a biodiversităţii. De aceea, în elaborarea strategiilor pentru promovarea agriculturii durabile, trebuie să se înceapă de la nivelul producătorului agricol şi al gospodăriei rurale individuale.

În acest sens există patru principii generale, care, avute în vedere, pot asigura conservarea ecosistemelor naturale. Să le luăm pe rând:

1. Folosinţa diversificată a terenurilor agricole

Principiul ecologic, conform căruia “solul are drepul la vegetaţie” trebuie permanent avut în vedere. Aceasta înseamnă că, în condiţii naturale de climat, este necesar ca solul să fie acoperit permanent cu vegetaţie diferită care-i asigură regenerarea şi refacerea şi îl protejează de acţiunea distructivă a unor factorii naturali agresivi, cum este eroziunea hidrică, mai ales pe terenurile situate în pantă. Acest principiu nu este respectat în unele sisteme agricole, solul fiind periodic lipsit de vegetaţie şi supus astfel acţiunii agresive a factorilor naturali care determină degradarea solului, mai ales, în orizontul de suprafaţă. Aşa se explică intensificarea degradării solului prin destructurare (reducerea, chiar pierderea stabilitătăţii hidrice a macro şi microagregatelor structurale) şi apariţia proceselor de crustificare, compactare de suprafaţă, eroziune eoliană cu efecte grave asupra germinaţiei şi răsăririi culturilor agricole şi a dezvoltării lor, mai ales, în primele stagii de vegetaţie. Aceste efecte negative pot fi reduse prin introducerea îngrăşămintelor verzi, a mulciului vegetal, a culturilor ascunse, a unei rotaţii adecvate a culturilor corelată cu specificul local.

Despre celelalte trei principii vom vorbi în partea a doua a acestui articol.

Recomandări ale editorilor pe aceeași temă: