Ministerul Apelor și Pădurilor
Romanian presidency of the Council of the European Union
Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți

Azotul în agricultură (I)

Data publicării: 31 ianuarie 2019

Azotul reprezintă unul dintre elementele fără de care viața, în general, și dezvoltarea plantelor, în special, ar fi imposibilă. În linii mari, azotul are aceeași importanță pentru plante cum are hrana de calitate pentru oameni.

Azotul în agricultură

Indiferent de sursă sau modul de aplicare, o parte din azotul utilizat în agricultură este dizolvat de apa provenită din precipitații și este transportat în stratul freatic sau direct în râuri, lacuri sau mări. Acolo favorizează dezvoltarea în exces a unor anumite categorii de plante acvatice, care acoperă suprafața apei și împiedică oxigenarea și pătrunderea luminii în profunzime. Rezultatul este scăderea conținutului de oxigen al apei respective, ceea ce duce la moartea peștilor și a altor viețuitoare. Acest fenomen, pe care l-am descris în puține cuvinte, se numește eutrofizare și afectează un număr important de lacuri și bălți.

Excesul de azot generează probleme

Este cunoscut faptul că o cantitate prea scăzută de azot împiedică dezvoltarea armonioasă a plantelor. În mod normal, dezvoltarea plantei se face în funcție de gradul natural de aprovizionare a solului cu azot. Dar odată cu dezvoltarea agriculturii, cantitatea de azot necesară obținerii unor producții mulțumitoare a început să nu mai poată fi asigurată de resursele solului. De aceea, oamenii au început să adauge cantități suplimentare de îngrășăminte, provenite din diferite surse. O perioadă destul de lungă de timp cantitățile de azot suplimentare erau relativ mici și erau consumate de plante. În principal, acestea proveneau din gunoiul de grajd împrăștiat pe sol.

În epoca modernă, însă, odată cu apariția posibilităților de producere a unor compuși de sinteză, cantitățile de îngrășăminte azotoase au crescut din ce în ce mai mult. Așa s-a ajuns ca substanța activă distribuită, fără un plan de fertilizare, să depășească cantitatea pe care plantele o pot consuma în timpul vegetației.

Pe de altă parte, compușii azotului sunt, în cea mai mare parte, ușor solubili în apă. Ca urmare, îngrășămintele în exces, mai ales în perioadele de precipitații frecvente, de topire a zăpezilor sau în condițiile irigării sunt transportate de apă înainte de a fi folosite de plante. Consecința am prezentat-o deja: fenomenul de eutrofizare. Plus cheltuieli inutile pentru fermieri!

Soluția este utilizarea rațională a îngrășămintelor

În aceste condiții, s-a impus găsirea unei soluții de mijloc, care să permită, pe de o parte, obținerea unor recolte cât mai mari, iar pe de altă parte, să prevină poluarea apelor cu azot și derivate ale sale. Principala cale de rezolvare a problemei s-a dovedit a fi o utilizare rațională a îngrășămintelor.

Când vorbim despre utilizare rațională, nu este vorba numai despre cantități, ci și despre perioade. Așa cum am spus, plantele utilizează azotul doar în perioadele de vegetație.

Deasemenea, rata de utilizare este variabilă, în funcție de tipul culturii, de faza de dezvoltare a plantelor, de temperaturi, de tipul compusului pe bază de azot folosit, cât și de o mulțime de alți factori. Pe de altă parte, perioada de timp cât azotul rămâne în sol, depinde și ea de o multitudine de factori. Printre cei mai importanți sunt cantitatea și tipul de precipitații, tipul solului, forma sub care îngrășământul este aplicat.

Despre soluțiile care există, vom vorbi în articolul următor.

Pentru a vă asigura o experiență de navigare plăcută și personalizată, folosim, împreună cu partenerii noștri, tehnologii precum cookies sau profilare și prelucrare automată a datelor, în conformitate cu prevederile Directivei (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") și Regulamentului (UE) 2016/679 ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea, vă rugăm să citiți și să înțelegeți Politica de confidențialitate și Politica de cookie-uri.

Setări avansate
setări cookies