Ministerul Apelor și Pădurilor
Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți

Avantajele sistemelor de irigații prin picurare (II)

Data publicării: 19 aprilie 2019

Așa cum am arătat deja, sistemele de irigare prin picurare pot aduce o economie de apă de până la 40%, lucru deloc de neglijat într-o serie de situații. Dar, pe lângă aceasta, mai aduc și o lungă serie de alte avantaje, parte dintre ele deja prezentate. Totul cu prețul respectării a câteva reguli simple.

Avantajele sistemelor de irigații prin picurare (II)

Reguli pentru irigarea prin picurare

În primul rândtemperatura apei folosite trebuie să fie cât mai apropiată de cea a mediului. Totuși, față de alte sisteme de irigare, la cel prin picurare este tolerată o diferență chiar destul de însemnată. Aceasta pentru că apa nu ajunge pe corpul plantelor, ci este trimisă prin sol, la rădăcină. În acest mod, există un timp în care temperatura să ajungă apropiată de cea a solului, lucru care nu se petrece la irigațiile prin aspersiune sau alte metode.

În general, intervalele dintre două udări trebuie corelate cu condițiile meteo. Cu cât vremea este mai călduroasă, cu atât trebuie udat mai des. Când vremea se răcește, se măresc și intervalele dintre udări. În funcție de plantă, de vreme și de stadiul de vegetație, cantitatea de apă necesară poate varia de la un litru până la patru litri/zi și plantă. În orice caz, intervalul dintre două udări nu ar trebui să fie mai mare de două – trei zile, iar timpul efectiv de udare este indicat să fie cuprins între 15 și 30 minute/distribuire, spun specialiștii.

Este evident pentru oricine că, în cazul utilizării foliei de mulcire, duzele trebuie amplasate sub folie.

Aplicarea de fertilizatori prin intermediul sistemului de irigații prin picurare se face în cantități mai mici, dar mai des. Astfel se poate asigura un nivel relativ constant al substanțelor nutritive, ceea ce conduce la o dezvoltare mai bună a plantelor. Când instalația este utilizată cum trebuie, pentru că apa distribuită și, odată cu ea, îngrășămintele, nu ajung în straturile profunde ale solului, riscul de poluare este foarte mic.

Pe deasupra, în cazul folosirii acestor sisteme de irigații se poate controla și calitatea apei utilizate, astfel încât eventuale probleme de aciditate/duritate sau de salinitate pot fi corectate prin tratamentele adecvate, recomandate de specialiștii laboratoarelor.

În concluzie, atunci când există mijloacele și condițiile necesare, este recomandată utilizarea cu precădere a sistemelor de irigare prin picurare, atât pentru utilizarea eficientă a apei, cât și pentru reducerea riscului de poluare a apelor.

Recomandările editorilor pe aceeași temă:

Pentru a vă asigura o experiență de navigare plăcută și personalizată, folosim, împreună cu partenerii noștri, tehnologii precum cookies sau profilare și prelucrare automată a datelor, în conformitate cu prevederile Directivei (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") și Regulamentului (UE) 2016/679 ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea, vă rugăm să citiți și să înțelegeți Politica de confidențialitate și Politica de cookie-uri.

Setări avansate
setări cookies