Ministerul Apelor și Pădurilor
Romanian presidency of the Council of the European Union
Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți

Avantajele sistemelor de irigații prin picurare (I)

Data publicării: 17 aprilie 2019

Aprovizionarea cu apă a plantelor este condiția esențială, în primul rând pentru dezvoltarea plantelor, și, apoi, pentru obținerea unor recolte frumoase. Din acest motiv, corelat cu necesitatea de a folosi cât mai rațional apa, au fost create sistemele de irigații prin picurare.

Avantajele sistemelor de irigații prin picurare (I)

Un sistem care reduce consumul de apă cu până la 40%

Față de sistemele clasice de irigații, sistemele prin picurare prezintă o lungă serie de avantaje. Primul dintre ele este că apa e precis dirijată exact către rădăcina plantelor, acolo unde este nevoie de ea. Fiind distribuită cu presiune mică, pătrunde în sol la o adâncime mică, acolo unde se află rădăcina plantei, astfel încât e utilizată în întregime. De fapt, tocmai în aceasta constă măiestria celui care reglează presiunea: cantitatea de apă trebuie să fie potrivită în așa fel încât să nu ajungă prea adânc în sol, ca să se piardă prin infiltrare în pânza freatică, dar nici să nu băltească la suprafață, de unde să se evapore, din nou fără a fi folosită de plante.

Pentru că nu udă și spațiul dintre plante, aceste sisteme fac ca dezvoltarea buruienilor să fie mult redusă. Deasemenea, pentru că nu udă și corpul plantelor, fac ca transmiterea unor eventuale boli de la o plantă la alta să fie mult mai puțin probabilă.

Această metodă permite automatizarea completă. La instalațiile moderne, declanșarea udării poate fi făcută și pe baza comenzilor transmise de senzori de umiditate plasați în diverse zone.

Prin intermediul sistemelor de irigații prin picurare pot fi aplicate și îngrășăminte. În această situație, dozajul este foarte precis, fapt care reduce la maximum riscul de a polua apele din pânza freatică!

În concluzie, folosirea sistemelor de irigație prin picurare aduce o serie de avantaje, dar, în același timp, reduce riscul de poluare a apei!

Recomandările editorilor pe aceeași temă:

Pentru a vă asigura o experiență de navigare plăcută și personalizată, folosim, împreună cu partenerii noștri, tehnologii precum cookies sau profilare și prelucrare automată a datelor, în conformitate cu prevederile Directivei (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") și Regulamentului (UE) 2016/679 ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea, vă rugăm să citiți și să înțelegeți Politica de confidențialitate și Politica de cookie-uri.

Setări avansate
setări cookies