Data publicării: 29 octombrie 2021

Conform noului Program de Acțiune (PA), obligatoriu pentru fermieri, în curând va începe, în unele zone, perioada de interzicere a aplicării îngrășămintelor. Ca atare, acolo unde se poate și este cazul, acum e momentul pentru o ultimă fertilizare de toamnă.

În unele zone, interdicția, în fapt, se aplică deja!

În zonele montane, perioada de interdicție a aplicării fertilizanților începe pe data de 5 noiembrie și durează până pe 25 martie. Pe 10 noiembrie se instituie interdicția și în zonele de deal, pentru ca, cinci zile mai târziu să intre în vigoare și la câmpie. Lista unităților administrativ-teritoriale aparținând fiecărei zone este disponibilă în Anexa 3 a PA.

Reamintim însă că, în conformitate cu prevederile aceluiași act normativ, nu numai data constituie o piedică în aplicarea îngrășămintelor, chimice sau organice, pe teren. Astfel, în conformitate cu Art. 10, alineatul (3) al PA, „se interzice aplicarea oricărui tip de îngrăşământ (organic sau chimic), pe timp de ploaie, ninsoare, soare puternic şi pe terenurile cu exces de apă, inundate, îngheţate sau acoperite cu zăpadă”. Așadar, în condițiile create de precipitațiile și de temperaturile scăzute care s-au manifestat în această lună în mai multe regiuni ale țării, interdicția a funcționat, în fapt, mai devreme decât prevedea calendarul!

Mai reamintim că, pentru prima oară începând cu acest sezon, există și excepții de la aplicarea interdicției. În primul rând în zonele protejate – sere, solarii – acolo unde temperaturile nu scad sub 5°C, nu se aplică interdicțiile. Apoi, ceea ce este și mai important, pe terenurile arabile având culturi de toamnă sau pe care se înființează culturi extratimpurii, pentru care data semănatului este în perioada de interdicţie, se pot aplica îngrășăminte chimice și în perioada de interdicție. Cantitatea acestora este limitată la maxim 50 kg N substanţă activă/ha, în funcţie de dezvoltarea fiziologică a plantelor, cu respectarea condițiilor de aplicare.

Recomandări ale editorilor pe aceeași temă: