Data publicării: 10 martie 2021

Deja la acest moment majoritatea fermierilor și-au comandat necesarul de fertilizanți, pesticide, semințe și alte inputuri necesare campaniei de primăvară. Dar, fără îndoială, există și destui care încă n-au apucat să facă acest lucru. Articolul de față se adresează celor din urmă.

Chilipirurile se pot dovedi pierdere!

Faptul că încă nu ați apucat să vă rezervați sămânța și substanțele necesare pentru campania agricolă de primăvară nu trebuie să vă facă să intrați în panică. Și, cu atât mai mult, nu trebuie să vă determine să cumpărați ce găsiți, unde găsiți. Această atitudine ar fi de natură să vă aducă o serie de prejudicii și necazuri.

De graba celor care nu au apucat să își rezerve la distribuitorii consacrați cele necesare campaniei de primăvară, profită adesea diverși indivizi certați cu legea. Ei încearcă să vândă produse false sau contrafăcute. De foarte multe ori, acestea mai sunt oferite și la un preț de chilipir. Doar că, până la urmă, se dovedesc a fi pagubă curată.

Cea mai bună soluție este să vă adresați distribuitorilor autorizați. Aceștia, din experiența acumulată, cunosc în linii mari dimensiunea cererilor și, de aceea, au pregătite stocuri suficiente în depozitele centrale și zonale. Și chiar dacă uneori, din cauza cererilor foarte mari nu pot asigura o livrare ritmică, până la urmă au grijă ca nimeni să nu rămână fără marfa necesară. E drept, uneori cu mici întârzieri.

Deși neplăcută, o întârziere produce mult mai puține pierderi decât o sămânță de calitate slabă, un fertilizant cu o concentrație cu totul diferită față de cea indicată pe ambalaj sau pesticide care nu mai au nici un efect.

În privința fertilizanților, în special a îngrășămintelor cu azot, trebuie făcută o mențiune specială. Au fost descoperite destule cazuri în care vânzători care încercau să înșele fermierii le ofereau acestora azotat de amoniu sau uree concentrate drept îngrășăminte scumpe, elaborate. Utilizarea acestor fertilizanți în diluțiile recomandate de vânzători au condus, invariabil, la poluarea apei din pânza freatică și, implicit, din fântâni.

În concluzie, atenție de unde vă procurați cele necesare campaniei. Mai bine o mică întârziere sau câțiva lei în plus, decât o poluare a surselor de apă!

Recomandările editorilor pe aceeași temă: