Data publicării: 15 februarie 2021

În această perioadă, pentru toți fermierii, una dintre cele mai mari priorități o reprezintă procurarea semințelor necesare înființării culturilor de primăvară. Oferta este foarte largă, la fel și gama de prețuri. Cu toate acestea, specialiștii recomandă mare atenție referitor la furnizori. Altfel, riscați ca producția să fie foarte slabă sau chiar să nu existe deloc!

Nu riscați să obțineți tortel în loc de lucernă sau trei știuleți în loc de 5 t/ha!

În fiecare an, specialiștii Direcțiilor Agricole Județene, în colaborare cu membrii Direcției de Control ai MADR, cei ai Agențiilor Județene Fito-sanitare și ofițeri ai Poliției Române, desfășoară ample acțiuni pentru depistarea celor care pun pe piață semințe contrafăcute. Poate părea surprinzător, dar cantitățile de astfel de produse descoperite în fiecare an sunt semnificative.

Cu toate acțiunile pe care le desfășoară organismele abilitate, primii care trebuie să se ferească sunt fermierii înșiși!

Cea mai sigură cale pentru a fi convinși că sămânța cumpărată este cea pe care ați dorit-o este să o achiziționați de la firmele producătoare sau de la distribuitorii autorizați. În acest fel aveți și garanția unui preț bun. Orice preț mai ieftin decât cel oferit de producător trebuie să dea de gândit, căci niciun intermediar nu are cum să vândă la un preț mai scăzut decât al producătorului, indiferent de explicația pe care o inventează!

De regulă, în astfel de situații, este oferită o altă sămânță, de calitate mai slabă sau tratată necorespunzător. Asta în cazul în care nu este vorba despre sămânță furată, cum se întâmplă deseori. Cumpărarea unei mărfi furate are drept consecințe, în cel mai fericit caz, confiscarea produselor. Contravaloarea ar trebui să o obțineți de la vânzător, dacă îl mai găsiți și dacă mai are banii…

O altă situație des întâlnită atunci când se cumpără semințe de la persoane sau furnizori necunoscuți este aceea în care se obțin produse neavizate fito-sanitar. Așa se face că mulți fermieri s-au păcălit, cumpărând lucernă din târg. După semănat și-au văzut terenurile invadate de tortel. Aceasta pentru că numita buruiană contaminează adesea lucerna, iar semințele ei se strecoară printre cele ale culturii de bază și cresc mult mai repede. În astfel de situații, singura soluție este erbicidarea totală și reînsămânțarea!

În cazul porumbului, în loc de sămânță din hibrizi rezultați din încrucișarea liniilor parentale, clienților li se oferă semințe obținute din hibrizi generația F2. Capacitatea acestora de a produce știuleți este, de cele mai multe ori, cuprinsă între jumătate și aproape deloc față de sămânța rezultată din prima încrucișare!

Astfel de exemple pot continua, dar considerăm că nu este cazul!

În concluzie, procurați-vă semințele doar din surse autorizate, de la producători și de la reprezentanții acestora!