Ministerul Apelor și Pădurilor
Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți

Ariile protejate pot fi un avantaj pentru fermieri

Data publicării: 22 noiembrie 2021

Foarte mulți dintre fermieri privesc cu reținere, dacă nu chiar cu teamă, posibilitatea ca porțiuni din terenurile pe care le dețin să fie declarate ca arii naturale protejate. În realitate, această posibilitate nu ar trebui privită ca pe o limitare ci, dimpotrivă, ca pe un avantaj.

Ariile protejate pot fi un avantaj pentru fermieri

Subvenții pentru reconstrucția ecologică a unor zone

Includerea unor terenuri din componența fermelor în cadrul unor arii naturale protejate (indiferent de categoria acestora – zone de interes ecologic conform directivelor „Păsări” sau „Ape”, ori sub alte forme) nu înseamnă scoaterea lor din circuitul agricol. Doar că modul în care se practică lucrările trebuie să fie strict controlat. Ghidurile și reglementările în vigoare prevăd că în astfel de zone se vor utiliza practicile agricole tradiționale.

Important de menționat este și faptul că, de cele mai multe ori, pentru aceste terenuri subvențiile acordate pot cuprinde și plăți compensatorii suplimentare, destinate tocmai pentru susținerea acestor practici tradiționale.

În perspectiva noilor strategii europene în domeniul mediului, dar și al agriculturii, avem toate motivele să credem că măsurile în acest sens vor fi extinse. Deja sunt destui fermierii români care, în cadrul unor programe privind reconstrucția ecologică au beneficiat de fonduri însemnate. De exemplu, pentru refacerea unor zone mlăștinoase și transformarea lor într-un mic iaz, cu o lizieră de sălcii, o fermă din județul Dâmbovița a beneficiat de un sprijin european de aproape un milion de euro. Iar exemplele pot continua.

Avantajele nu se reduc, însă, doar la sprijinul acordat și la subvenția suplimentară. Zonele în care se creează anumite ecosisteme aduc avantaje însemnate pentru toate vecinătățile. Microclimatul este influențat pe o porțiune oarecare, generând condiții mai bune pentru culturi. Biodiversitatea care crește influențează de multe ori favorabil combaterea naturală a dăunătorilor. Iar pe lângă toate acestea, de multe ori se adaugă și o creștere sau apariția potențialului turistic.

În concluzie, refacerea potențialului ecologic al unor porțiuni din fermă, conformarea lor la normele de ecocondiționalitate existente, nu poate fi decât în avantajul proprietarilor!

Recomandări ale editorilor pe aceeași temă:

Pentru a vă asigura o experiență de navigare plăcută și personalizată, folosim, împreună cu partenerii noștri, tehnologii precum cookies sau profilare și prelucrare automată a datelor, în conformitate cu prevederile Directivei (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") și Regulamentului (UE) 2016/679 ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea, vă rugăm să citiți și să înțelegeți Politica de confidențialitate și Politica de cookie-uri.

Setări avansate
setări cookies