Ministerul Apelor și Pădurilor
Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți

Aminoacizii și importanța lor în dezvoltarea plantelor

Data publicării: 24 aprilie 2019

Fără a intra prea mult în amănunte de specialitate, vom spune doar că aminoacizii sunt molecule specifice organismelor vii. Ele stimulează acțiunea enzimelor, compușii care stau la baza tuturor proceselor metabolice din organismele vii. Unul dintre componentele de bază ale aminoacizilor este azotul. Plantele preiau azotul din sol și îl prelucrează, prin metabolismul lor specific, transformându-l în aminoacizi. Dar dacă putem hrăni plantele direct cu acești compuși?

Aminoacizii și importanța lor în dezvoltarea plantelor

Aminoacizii măresc ritmul de creștere a plantelor

Cercetările din ultimele decenii au făcut posibilă extragerea aminoacizilor și, apoi, înglobarea lor în soluții asimilabile de plante. În acest fel, plantele sunt scutite de a mai consuma energie pentru a asimila azotul anorganic și alte substanțe din aminoacizi. Cantitatea de energie astfel economisită este folosită în procesul de creștere a plantelor.

Mai mult decât atât: unii aminoacizi, precum acidul glutamic, cresc rezistența la condiții climatice dificile, ca seceta sau temperaturile scăzute, de exemplu. Dacă planta îl are deja la dispoziție, la instalarea secetei nu mai trebuie să consume energie și resurse pentru a-l produce.

La fel, lizina și arginina sunt esențiale pentru stimularea fotosintezei și întârzierea proceselor de îmbătrânire a plantelor, iar metionina stimulează producerea fructelor, mai ales sub aspectul calității și dimensiunii acestora.

Dacă până acum câțiva ani aceste lucruri erau cunoscute teoretic, dar nu puteau fi aplicate practic, acum aminoacizii sunt la îndemâna oricărui gospodar. Utilizarea lor face ca producțiile obținute să fie net superioare, atât calitativ, cât și cantitativ. În plus, cantitatea de fertilizanți aplicată va fi redusă semnificativ. Pe deasupra, probabil că vor fi suficiente îngrășămintele naturale și nu vor mai trebui folosite cele chimice.

Trebuie adăugat că soluțiile cu aminoacizi sunt substanțe organice, fiind acceptate chiar și în culturile ecologice. Obținerea lor se bazează pe procedee naturale.

În concluzie, iată încă o dovadă că folosirea tehnologiilor moderne asigură condiții ideale de dezvoltare a culturilor, fără a implica riscul de poluare a apelor!

Recomandările editorilor pe aceeași temă:

Pentru a vă asigura o experiență de navigare plăcută și personalizată, folosim, împreună cu partenerii noștri, tehnologii precum cookies sau profilare și prelucrare automată a datelor, în conformitate cu prevederile Directivei (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") și Regulamentului (UE) 2016/679 ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea, vă rugăm să citiți și să înțelegeți Politica de confidențialitate și Politica de cookie-uri.

Setări avansate
setări cookies