Data publicării: 2 octombrie 2020

Animalele sunt o prezență constantă în viața omului. Fie pentru a ne ține companie, fie ca un sprijin sau doar ca sursă de hrană și materii prime, fără ele viața oamenilor ar fi cu mult mai grea. Dar, mai ales, lucru pe care adesea tindem să-l uităm, animalele reprezintă niște vecini ai noștri pe Planetă și nu niște elemente aflate la bunul plac al fiecăruia.

Acesta este unul dintre mesajele pe care dorește să-l transmită în fiecare an Ziua Internațională a Animalelor, marcată pe 4 octombrie.

„Omul nu este stăpânul absolut al Pământului”

Această zi este marcată în majoritatea țărilor din lume, cu scopul de a promova drepturile și bunăstarea tuturor animalelor, fie ele cu stăpân sau fără, sălbatice sau domestice.

Ziua Internațională a Animalelor este cu atât mai importantă și relevantă cu cât experții în biodiversitate și în protecția mediului trag numeroase semnale legate de situația actuală a animalelor.

În aprilie 2019, a fost publicat un proiect de raport despre biodiversitate, întocmit de Organizația Națiunilor Unite, din care reiese că până la un milion de specii animale și vegetale riscă să dispară, multe dintre acestea „în deceniile următoare”.

Una dintre modalitățile de a preveni declinul faunei sălbatice și, în general, relele tratamente aplicate animalelor, este educația.

„Ziua internaţională a animalelor nu este doar un omagiu adus tuturor necuvântătoarelor şi oamenilor care le iubesc şi le respectă, ci şi un prilej de a reflecta asupra rolului pe care ni l-a încredinţat Natura. Suntem datori cu toţii să înţelegem că Omul nu este stăpânul absolut al Pământului, dar este cel care are puterea şi menirea de a conduce, cu raţiune şi responsabilitate, destinele planetei”, se arată într-un comunicat al Ministerului Mediului.

Iniţiativa de a înfiinţa Ziua Internaţională a Animalelor i-a aparţinut scriitorului şi publicistului german Heinrich Zimmermann, un apărător înfocat al drepturilor animalelor, editor al revistei Mensh und Hund (Om şi câine), în anul 1925.

4 octombrie a devenit în mod oficial zi mondială dedicată animalelor în mai 1931, atunci când iniţiativa publicistului german a fost adoptată în cadrul Congresului Internaţional pentru Protecţia Animalelor, desfăşurat la Florenţa.

În concluzie, pentru că în acest an sărbătoarea pică într-o zi de odihnă, poate vom găsi câteva minute în care să reflectăm cum am putea să facem mai bună viața animalelor ce le avem în grijă și, în același timp, și pe a noastră. Iar una dintre aceste căi este păstrarea curățeniei animalelor și a spațiilor unde acestea sunt adăpostite.

Recomandările editorilor pe aceeași temă: