Ministerul Apelor și Pădurilor
Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți

22 Aprilie – Ziua Pământului

Data publicării: 22 aprilie 2020

Fiecare dintre noi își iubește casa. Orice gospodar caută să-și facă locuința cât mai comodă, cât mai primitoare și s-o mențină cât mai curată. Dar dincolo de locuințele individuale ale fiecăruia dintre noi există o locuință comună a noastră, a tuturor oamenilor: Pământul.

Indiferent cât de mult ne-am dori, deocamdată nu putem să schimbăm planeta pe care să trăim. Iar în ultima perioadă, Terra a început să ne transmită în tot mai multe moduri, pe tot mai multe căi, în tot mai multe locuri, că nu ne mai poate duce dacă nu ne vom schimba modul de viață.

Despre acest lucru dorește să ne amintească Ziua Pământului, marcată în fiecare an pe data de 22 aprilie.

22 Aprilie – Ziua Pământului

Planeta ne vorbește!

În acest an Ziua Pământului este aniversată pentru a 50-a oară. Prima dată a fost marcată în 1970, în SUA. Atunci, peste 20 de milioane de americani, adică o zecime din populația Americii au participat la manifestații publice împotriva indiferenței autorităților față de deteriorarea mediului. De atunci manifestările au devenit, an de an, tot mai numeroase, tot mai concentrate. Dar, pe de altă parte, și distrugerile provocate Planetei de modul de viață al locuitorilor săi au crescut exponențial. Acest lucru îl simțim zi de zi. Schimbările climatice, care se află în centrul acțiunilor programate pentru 2020, au devenit vizibile pentru oricine. La fel cum e lesne de văzut că efectele lor, pe termen mediu și lung, conduc inevitabil spre o nouă civilizație umană, diferită de modul cum o concepem astăzi. Poate că acest fapt apare și mai evident în contextul pandemiei de COVID-19, care ne marchează existența și care ne obligă să ne reconsiderăm din temelii modul de viață!

Am trăit experiențe despre care credeam că nu pot fi posibile. Am văzut că lucruri care ni se păreau firești, normale, precum acela de a fi alături de familii și prieteni de sărbători, de exemplu, erau, de fapt, niște privilegii pe care viața ni le oferea fiecăruia dintre noi.

Încă mai avem timp și încă mai putem să ne îndreptăm spre o nouă cale de împăcare cu marea noastră casă, Pământul!

Sunt foarte multe lucruri care trebuie făcute, și numai împreună avem puterea să le facem. Iar un început bun este acela de a păstra apele curate, astfel încât Terra să rămână continuare minunata Planetă Albastră!

Recomandările editorilor pe aceeași temă:

Pentru a vă asigura o experiență de navigare plăcută și personalizată, folosim, împreună cu partenerii noștri, tehnologii precum cookies sau profilare și prelucrare automată a datelor, în conformitate cu prevederile Directivei (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") și Regulamentului (UE) 2016/679 ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea, vă rugăm să citiți și să înțelegeți Politica de confidențialitate și Politica de cookie-uri.

Setări avansate
setări cookies