Data publicării: 1 octombrie 2020

Dieta vegetariană nu este o invenție a timpurilor moderne. Dimpotrivă, este o continuare a unei vechi tradiții. Chiar și religia creștină îndeamnă la un astfel de regim în zilele de post. Ceea ce este însă o creație a vremurilor noastre, este instituirea unei Zile Internaționale a Vegetarienilor.

Mai bine de un secol de istorie a UIV

În anul 1977, Societatea Vegetarienilor din America de Nord (NAVS) a instituit ziua de 1 Octombrie drept sărbătoarea internațională a vegetarienilor. Ulterior, în 1978, Uniunea Internațională a Vegetarienilor (UIV) a aprobat această inițiativă.

Uniunea Internațională a Vegetarienilor a fost înființată în 1908, la Dresda, în Germania, aceasta fiind o rețea globală care cuprinde numeroase organizații independente din întreaga lume și care promovează vegetarianismul. Tot începând din 1908 au fost organizate, în diverse orașe ale lumii, congrese privind vegetarianismul, primul congres având loc chiar la Dresda.

Ziua de 1 octombrie reprezintă data la care începe „Luna de conștientizare a vegetarianismului”, care îndeamnă la o informare și conștientizare asupra beneficiilor vegetarianismului. Putem contribui astfel la crearea unei lumi mai bune, deoarece dieta vegetariană și-a dovedit beneficiile pentru sănătate, salvarea vieții animalelor și conservarea mediului, potrivit https://worldvegetarianday.navs-online.org/. Deși 1 octombrie reprezintă data oficială, evenimente pot fi programate și la o altă dată apropiată acestei zile.

Numărul adepților vegetarianismului crește de la an la an. Motivele pentru care tot mai mulți oameni decid să adopte o astfel de alimentație sunt numeroase, de la cele de natură religioasă, cele bazate pe compasiune față de animale, până la convingerea că acest mod de alimentație reprezintă un stil de viață sănătos.

În România, Societatea Vegetarienilor a fost înființată în 1991.

O hrană vegetariană de calitate necesită, însă, o agricultură curată și agricultori responsabili. În acest context, utilizarea unei fertilizări raționale, doar cu îngrășăminte organice este o componentă principală.

În concluzie, managementul corespunzător al gunoiului de grajd este și el una dintre pârghiile ce contribuie la obținerea unor produse de calitate, cu efecte majore asupra sănătății consumatorilor!

Recomandările editorilor pe aceeași temă: